Misterul afrodiziacelor naturale – Mai multă savoare și atracție în intimitate

WEBINAR GRATUIT – DUMINICĂ, 5 IULIE, ÎNTRE ORELE 17:00 – 19:00

Dintotdeauna, oamenii care au avut trezit în ei focul Iubirii, au intuit că, de fapt, întreaga Creație este expresia Iubirii Divine. Pentru ei, iubirea a fost un mijloc de cunoaștere, atât a lor înșiși, cât și a celorlalți. „Înarmați” cu armele angelice ale iubirii, care sunt transfigurarea, pasiunea sublimă, fericirea și aspirația fuziunii cu Divinul, acești oameni au recurs, cu inteligență și bun simț, la calea erosului transfigurator divin. Natura însăși fiind o manifestare a erosului divin, ea a oferit oamenilor multe mijloace de amplificare a forței erotice și de nuanțare a trăirilor amoroase – afrodiziacele naturale.

Orice subtanță naturală sau activitate care stimulează dorința erotică intră în categoria afrodiziacelor. Ele poartă numele zeiței grecești a dragostei, Afrodita, dar, toate culturile lumii, străvechi sau mai moderne, au afrodiziacele lor denumite cu denumiri specifice.

La acest webinar vom prezenta câteva modalități perfect naturale de trezire a dorinței erotice, modalități cunoscute de mii de ani de tradiția tantrică.

A aprofunda, a întări și a rafina o relație de iubire făcând uz de mai multă imaginație, este de mii de ori mai plăcut și aducător de împlinire amoroasă și fericire, decât a cauta variația în alte și mereu alte relații.

Vă invităm să vă lăsați purtați de jocul imaginației și fanteziei voastre erotice – aceasta este foarte plăcut și incitant într-un cuplu de îndrăgostiți.

Tantra Yoga Ezoterică afirmă că, în cazul celor care iubesc cu putere și care practică perfect continența amoroasă, sexualitatea nu se va stinge niciodată complet. Ea poate chiar să reînceapă cu mult mai puternică decât a fost înainte, indiferent de vârstă, cu ajutorul impulsionării uriașe pe care ne-o pot oferi metodele și plantele afrodiziace.

Vă invităm să experimentați pe îndelete aceste afrodiziace perfect naturale. Pentru cei îndrăgostiți, metodele tantrice afrodiziace constituie un inductor de fericire extraordinară!

Evenimentul este susținut de către Dr.Monica Paşcalău – instructoare de tantra yoga, acreditată de către “The International Federation of Yoga and Meditation ATMAN”

Înscrierea la acestă sesiune se face completând formularul de mai jos și pe email primiți datele de conectare.

Vă așteptăm cu drag!

Cursant Tantra Yoga Ezoterica?

NuAnul 1Anul 2


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright Tantra Esoteric 2019
WordPress Lightbox