Magia și misterul în jocul divin al vieții

SESIUNE PRACTICĂ – VINERI, 31 IULIE, ORA 18:00 – 20:00      

„Misterioase sunt căile Domnului” zice cel înțelept…

„Magică şi misterioasă este ființa în a cărei inimă tronează Dumnezeu, fiindcă atunci El îi pune la picioare întregul Univers, ca spaţiu pentru jocul ei încântător. Acea ființă are puterea să îţi inducă aspiraţia de a te transforma şi impulsionează totul cu prezenţa ei. Starea ei permanentă este atunci de „Facă-se Voia Ta, Doamne!”, fiindcă este în rezonanţă cu Inima lui Dumnezeu.”

Dintotdeauna misterul ne-a incitat curiozitatea de a cunoaște mai mult, de a dezvălui ceea ce el ascunde, învăluie… pentru că avem tendința de a elimina misterul din viața noastră datorită fricilor, ignoranței… dar misterul este însăși VIAȚA!

El este cel care aduce magia, frumusețea și savoarea vieții!

MAGIA – este totalitatea procedeelor, formulelor, gesturilor etc. prin care pot fi invocate anumite forţe supranaturale, dumnezeiești, pentru a produce miracole. Înseamnă totodată putere irezistibilă de atracţie, de fascinare, farmec, charismă, încântare.

MAGIA – este actul benefic creator izvorât din Supremul Divin. Ființa umană care devine și rămâne conștientă de această inefabilă, permanentă  și indestructibilă legătură cu Dumnezeu este o sursă perpetuă de iubire, magie şi mister şi se transformă în inițiatul/iniţiatoarea despre care vorbeşte TANTRA.

Primul act magic este chiar fuziunea amoroasă tantrică ce are la bază iubirea intensă, transfiguratoare și controlul perfect al energiilor erotice amoroase.

Viața unei astfel de ființe nu mai este o luptă cu tentațiile și obstacolele inerente de zi cu zi, ci devine un joc dumnezeiesc al alegerilor divin inspirate și în conformitate cu planul divin; un joc în care nu poți câștiga decât dacă cunoști legile și principiile spirituale.

Vino alături de noi, vineri, 31 iulie, de la 18:00 – 20:00 să descoperim împreună metode tantrice de a aduce în viața noastră jocul, magia, bucuria clipei prezente.

Evenimentul este susținut din Iași de Angela – instructoare de tantra yoga esoterică, acreditată de către “The International Federation of Yoga and Meditation – ATMAN”.

Înscrierea la acestă sesiune se face accesând următorul link:

Pentru a vă înscrie la aceast weibnar vă rugăm să completați formularul de mai jos și veți primi datele de acces pe email.

Cursant Tantra Yoga Ezoterica?

NuAnul 1Anul 2


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright Tantra Esoteric 2019
WordPress Lightbox