Numai cei înţelepţi ştiu că nu trebuie să fie transformată doar lumea, ci, înainte de toate, trebuie să transformăm profund şi pe deplin omul.

Mulţi se întreabă de unde va apărea, oare, acest om nou, profund transformat şi îndumnezeit?

Fiecare dintre noi trebuie să ne dăm seama neîntârziat că el nu va apărea de undeva din afară.

Fiecare bărbat şi fiecare femeie, chiar tu, care citeşti în acest moment aceste rânduri, trebuie să-ţi dai imediat seama că acest om profund transformat şi revoluţionat trebuie să fie descoperit în propriul tău univers lăuntric.

Aşa cum dintr-un minereu se extrage, printr-un proces laborios, un metal pur care nu mai are zgură, transformă-te şi apoi scoate-l neîntârziat la lumină pe acest om aşteptat.

Trezirea deplină a stării de SHAKTI în femeie, ca şi trezirea deplină a stării de VIRA în bărbat, este o etapă foarte importantă din procesul ieşirii la lumină a acestui om nou şi transformat.

Procedând în felul acesta, fiecare femeie şi fiecare bărbat pot să devină un exemplu admirabil şi extraordinar pentru ceilalţi.

Pentru ca toate acestea să se petreacă, este necesar să scoţi cât mai repede la lumină acest om nou, care se află ascuns în propriul tău univers lăuntric.

Pentru aceasta este necesar să speri cu putere şi să îndrăzneşti să devii cât mai repede ceea ce eşti cu adevărat.

Nu rata această şansă şi acţionează, AICI şi ACUM, când ai la dispoziţie întreaga existenţă şi o mulţime de «talanţi» pe care DUMNEZEU ţi i-a încredinţat atunci când ai venit pe lume cu un anume rost, acela de a-i înmulţi.

În fiecare fiinţă umană există posibilităţi admirabile, există merite nebănuite, există  facultăţi şi înzestrări uimitoare care au înmugurit deja. Cei iniţiaţi sunt capabili să vadă în universul tău lăuntric toţi mugurii care aşteaptă să înflorească.

Este important să nu uităm niciodată această idee-forţă: dacă vrem cu adevărat să îi revoluţionăm pe ceilalţi, dacă aspirăm să transformăm situaţiile, evenimentele şi împrejurările care se află în afara noastră trebuie, înainte de toate, să ne revoluţionăm şi să ne transformăm mai întâi pe noi înşine.

profesor de yoga Gregorian Bivolaru

 

Copyright Tantra Esoteric 2019
WordPress Lightbox